1.Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale

1.1. Planul anual al serviciilor sociale

Strategie = stabilirea obiectivelor și planificarea cursului acțiunilor de urmat atât la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic.

Politicile sociale - de la „reabilitarea” individului la reformarea societății

Planificare strategică – este un instrument de management prin care se poate decide în cadrul unei organizaţii în ceea ce priveşte scopurile sau obiectivele acesteia. Acest instrument a fost iniţial utilizat în companiile private şi a fost ulterior preluat în organizaţiile administraţiei publice. Planificarea strategică este deseori asociată cu controlul managementului asupra îndeplinirii eficiente a obiectivelor unei organizaţii, precum şi controlul operaţional (controlul asupra derulării propriu-zise a acţiunilor prin care sunt atinse obiectivele).

Pentru perioada 2021-2027, FSE+ dispune de un buget total de aproape 99,3 miliarde EUR. Regulamentul (UE) 2021/1057 privind FSE+ impune ca 25 % din fonduri să fie alocate pentru incluziunea socială, cel puțin 3 % din buget să fie cheltuit pentru ajutor alimentar și asistență materială de bază pentru persoanele cele mai defavorizate, iar în țările UE în care numărul copiilor expuși unui risc ridicat de sărăcie este peste media UE, minimum 5 % din resursele FSE+ să fie obligatoriu cheltuite pentru măsuri care să contribuie la accesul egal al copiilor la asistență medicală, educație și îngrijire gratuite, locuințe decente și o alimentație adecvată.

 

Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap a deschis calea către o Europă fără bariere, încurajând acțiunile sprijinite și din fondurile UE pentru a aduce o schimbare în viața a aproximativ 87 de milioane de persoane care au o formă de handicap în UE. Evaluarea arată că aceasta a contribuit la îmbunătățirea situației într-o serie de domenii, în special în ceea ce privește accesibilitatea pentru persoanele cu handicap și promovarea drepturilor acestora prin plasarea handicapului printre prioritățile agendei UE.

 

Modul de viață european este favorabil incluziunii. Integrarea și incluziunea sunt esențiale pentru comunitățile locale și pentru starea de bine pe termen lung a societăților noastre, precum și pentru stabilitatea economiilor noastre. Dacă dorim să ne ajutăm societățile și economiile să prospere, trebuie să îi sprijinim pe toți cei care fac parte din societate, integrarea fiind atât un drept, cât și o datorie pentru fiecare.

 

Aceasta înseamnă capacitarea persoanelor care se confruntă cu dezavantaje, asigurând în același timp unitatea și coeziunea comunităților noastre. Înseamnă a le oferi tuturor șanse egale de a-și exercita drepturile și de a participa la viața comunitară și socială, indiferent de mediul din care provin, în conformitate cu Pilonul european al drepturilor sociale. Mai înseamnă și respectarea valorilor europene comune consacrate în tratatele UE și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, printre care democrația, statul de drept, libertatea de exprimare și libertatea religioasă, precum și drepturile la egalitate și nediscriminare. Aceste valori fundamentale reprezintă o parte esențială a vieții și a participării în cadrul societății europene. Aceste valori constituie, de asemenea, raționamentul care stă la baza creării portofoliului „Promovarea modului nostru de viață european” în cadrul Comisiei, care susține premisa simplă, dar indispensabilă că fiecare om în parte contează, că nimeni nu ar trebui să fie lăsat deoparte și că toți ar trebui să își poată exercita efectiv drepturile și să aibă acces la oportunități și la securitate.